Te intrebi cateodata ce inseamna campanie electorala. Eu stiu ca atunci cand vrei sa fi apreciat, la adevarata ta valoare, intri pana si in cusca leilor pentru a incerca sa iesi invingator. Ei bine, pentru prim-ministrul nostru, lucrurile nu prea stau asa.

A dat si el o fuga prin judetul Salaj. Si, ca sa vezi, nu a poposit, asa cum se astepta toata lumea in resedinta de judet (Mun. Zalau) ci a luat cale oraselului Simleul Silvaniei. Coincidenta sau nu, popasul „piticului atomic” a avut loc intr-o zona descrisa prin conceptul PD-L(ist) care o inglobeaza.

Intr-un fel, de ce nu? Te duci si vorbesti unor oameni care te aproba pentru orice rahat la-i scoate pe gura. Nu mai conteaza ca minti sau ca eviti subiectele care sunt la ordinea zilei. Conteaza doar ca esti din PD-L. Si mai ales cand la dreapta ta sta Elena Udrea, este clar ca ai atras ochii habotnicilor portocalii.

Oricum…. De ce sa te duci acolo unde exista sanse sa te huleasca lumea la scena deschisa? De ce sa dai cu subsemnatul, norodului nemultumit, pentru alegerile pe care le-ai facut sau pentru greselile realizate de cei din staff-ul tau? Nu este mai simplu sa fi un conducator in satul tau decat un luptator la oras? Si ce daca risti sa fi numit un fricos? Mai conteaza? Tu trebuie sa iesi cu fata curata. De fapt tu si cu blonda focoasa care te insoteste peste tot. Doi pupincuristi care au venit sa fie laudati indiferent ca merita sau nu.

Felicitari conducatori! Sunteti adevarati luptatori!

Anunțuri

Paste mai scump

Posted: Aprilie 19, 2011 in Editorial

 Ultimele zile au fost consemnate, cel putin pe mediile televizate, prin reportaje care subliniau cat de scump va fi, pentru diferiti cetateni, Sarbatoarea Pascala din acest an.

 Posturile anti-basiste (greseala intentionata) aratau cat de mult rau a facut actualul guvern populatiei din Romania, iar canalele pro PD-L discutau despre o gaura universala, plina de energie negativa, care se afla de-asupra tarii noastre si cum, dintr-un joc al destinului (nefast bine-inteles), am ajuns in situatia in care am ajuns.

Din pacate nimeni nu a spus ce este mai dureros:

  De ce nu continuati, oameni buni, sa cumparati produse din import? De ce dupa un an intreg, in care producatorii romani se chinuiau sa faca fata importurilor de produse din Turcia, Grecia, Bulgaria etc, v-ati trezit si voi ca vreti sa mancati produse din Romania?

 Sincer… Ne plangem cat de scumpa este carnea de miel adusa de pacurarii (ciobani) romani. Pai, atunci, luati unul din Turcia. Vreti cozonac romanesc? De ce? Nu este bun ala din Bulgaria? Mai nou fetisurile dumneavoastra culinare pot fi realizate doar cu oua din Romania? De ce nu cumparati din Grecia cateva?

 Pe bune. Timp de aproape un an v-ati inghesuit pentru produse aduse din alte tari. Nici nu v-au interesat produsele romanesti. Banuiesc ca nu va satisfaceau perversiunile culinare. Acum indurati! Macar acum sa-si vanda producatorii romani marfa la un pret convenabil!

 Sau, poate, ar fi mai bine ca mieii sa fie exportati, carnea sa fie preparata la nenea bulgaru si apoi adusa pe standurile super-marketurilor noastre la un pret de doua ori mai mare. Probabil ca atunci „made in Bulgaria, Grecia sau Turcia” mielul, semi-preparat, ar fi mai gustos.

 Asa va trebuie! Si sincer ma bucur de neputinta unora care, vezi Doamne, nu isi permit sa aiba carne de miel pe masa de pasti dar care, de-alungul anului, si-au permis sa isi cumpere cartofi si rosii din    „Tari mai calde”. 

Astora, eu va doresc doar mancare „made in Japonia” si sa Pasteti Fericiti iarba de pe langa Cernobal! Poate asa vom scapa si noi de voi si vom invata sa ne pretuim produsele noastre nu doar sa hulim cat sunt de scumpe.

Am aparut in adevarul de seara!

Posted: Aprilie 7, 2011 in Fără categorie

 Sincer sa fiu, nu stiu scopul primordial pentru care am aparut in adevarul de seara. Oricum trebuie sa spun ca am incercat o bucurie destul de evidenta in momentul in care mi-am vazut poza pe ultima pagina a cotidianului national care se distribuie si in „metropola de sub Meses”. Deoarece sunt foarte onorat de aparitia „fataului” meu pe o pagina media, cu riscul de a fi aratat cu degetul si numit narcisist, voi atasa mai jos articolasul despre mine.

      Preluare din „Adevarul de Seara”

Vlad Gheorghiţeanu -„Teatrul m-a ajutat să scap de inhibiţii”

A scris piese de teatru care au câştigat concursuri şi au fost jucate pe mai multe scene. De la teatru, a trecut la televiziune.

Spune că a făcut cunoştinţă cu lumea teatrului în clasa a şasea, când a urcat pe scenă şi a jucat rolul lui Irod, într-o piesă organizată de biserică, pentru Crăciun. I-a plăcut atât de mult să joace, încât, de-a lungul timpului, s-a implicat în diferite proiecte legate de teatru, ultimul fiind cel al Bibliotecii Judeţene Sălaj.

Coordonatorul de la Eos

Vlad Gheorghi ţeanu a fost coordonator al trupei de teatru Eos, de pe lângă bibliotecă. Împreună cu trupa Eos a jucat într-o serie de piese scrise de dramaturgi cunoscuţi, însă a jucat şi în piese scrise de el însuşi.

Piesa „Păcatul fără nume” a fost jucată pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj, în cadrul unui festival naţional de teatru, şi pe scena scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău, cu sala plină. Vlad spune că piesa respectivă a fost foarte controversată. „«Păcatul fără nume» prezintă de fapt repetitivitatea vieţii, studiată în cadrul unei familii anonime. În acelaşi timp, arată cum copiii trebuie să plătească la nesfârşit păcatele părinţilor”, îşi descrie Vlad Gheorghiţeanu creaţia.

O secvenţă dintr-o carte

Până la 14 ani a trăit în lumea cărţilor şi spune că-i plăcea întotdeauna să-şi imagineze cum s-ar desfăşura în lumea reală o secvenţă dintr-o carte. A încercat să reprezinte el însuşi personaje din cărţi, care l-au impresionat. „Mi-a fost mult mai uşor să reprezint personaje din piese de teatru, pentru că sunt create în acest scop. Aşa m-am îndrăgostit eu de teatru. Când m-am dus la facultate, prima mea opţiune a fost teatrul, însă datorită societăţii actuale şi «importanţei» acordate culturii, m-am gândit să mă orientez spre ceva un pic mai practic. Dar trebuie să spun că lumea teatrului m-a atras întotdeauna şi acum mă ajută în viaţă”, povesteşte Vlad. Spune că, datorită teatrului, a reuşit să scape de inhibiţii, iar faptul că a citit foarte mult din acest gen literar i-a îmbogăţit mult vocabularul. Însă, până la urmă, s-a îndreptat către televiziune, lucrând pentru Focus TV, şi îşi doreşte să facă o carieră din asta. „Scena mi-a arătat cât de interesant este să fii în prim plan”, precizează Vlad.

A renunţat la poezie

Tânărul a scris şi poezie, însă a renunţat la ea. Spune că a făcut aceasta într-o perioadă în care nu ştia prea bine ce doreşte, aflându-se într-o zonă de instabilitate. „Pe atunci, majoritatea încercărilor mele poetice erau reprezentări ale deziluziilor pe care le-am avut de-a lungul timpului. De aceea nu mai scriu: nu doresc să-mi amintesc de asta”, spune tânărul.

Ce îi place.

Spune că-i place tot ce ţine de media, însă cel mai mult, la ora actuală, iubeşte televiziunea. „Aş vrea să fac o carieră din asta, însă mi-aş dori să plec din Sălaj“, afirmă Vlad. Spune că, în ultima vreme îi place extrem de mult sportul. Este interesat de politică, însă nu ca participant, ci ca privitor de pe mergine. „îmi place s-o pot critica, sau aplauda, dacă merită să fie aplaudată“. Spune că agreează călătoriile în locuri în care nu a mai fost şi îi plac discuţiile filozofice, fără finalitate, doar de dragul discuţiilor.

Ce nu îi place.

Spune că nu-i place modul în care a ajuns societatea în ziua de azi. Urăşte făţărnicia şi comoditatea. Urăşte dezordinea, mai ales la locul de muncă. „Nu sunt un om pretenţios şi nu sunt multe lucruri care să nu-mi placă. Există într-adevăr câteva, dar pe cele mai multe le tolerez.”

Întrebare şi răspuns.

Ce părere ai despre cultura sălăjeană?

V.G.: Cultura sălăjeană? Am să am o părere despre cultura din România, în general.  La nivel naţional, cultura are mult de suferit. În ziua de astăzi, nu ştii dacă anumite reprezentanţii sunt de domeniul culturii sau al inculturii. Pentru că trăim într-o societate în care toate valorile s-au întors cu susul în jos şi incultura primează, din păcate, începând de la cele mai mici, la cele mai înalte niveluri. Totuşi, mă bucur că există persoane care se zbat pentru a ridica un pic standardele culturii sălăjene, prin diferite demersuri.

Profil.

Născut. 11 aprilie 1985, Zalău
Studii. Facultatea de Litere, Antropologie Română, Universitatea Babeş Bolyai Cluj Napoca
Familie. Singur la părinţi


Ii vedem zi de zi prin „jungla de asfalt” numita Zalau si singurii carora li se pare surprinzatoare prezenta lor sunt cei care, dintr-un motiv sau altul, aleg sa poposeasca pe intinderea orasului de sub Meses.

Dorim sa schitam, in cuvinte, doua personaje arhicunoscute pentru cetateanul zalauan si anume pe Belo si Tibor Kalai. |tiuti de oameni ca cei doi „Hi Man”, s-au nascut pe 16 august 1978, in Nusfalau, judetul Salaj. „Ne-am nascut la Nusfalau dar am fost lasati pe drumuri de cand eram mici. Pana la sase ani am crescut la Casa de Copii din Cehu Silvaniei si dupa aceea in internatul Scolii Special Ajutatoare din Simleul Silvaniei”.

Singurul care ne-a ajutat a fost Dumnezeu

Desi afirma ca „Dumnezeu ne-a batut de mici”, sunt siguri ca aceeasi entitate i-a ajutat sa treaca peste greutatile intampinate la scoala din Simleu. „Am avut probleme cu baietii mai mari de aici. Ne bateau noaptea si ne furau mancarea si ajutoarele (haine si incaltaminte) pe care le primeam”.

Chiar daca personalul scolii a fost pentru ei precum o familie „nu spuneam nimic pentru ca ne era frica sa nu se razbune pe noi cei care ne bateau. Doar Dumnezeu ne-a ajutat sa trecem peste asta, mai ales ca aveam doar opt ani”.

Timp de cinci ani am fost despartiti

La terminarea celor patru clase primare, gemenii au fost „intentionat” despartiti unul de altul. Tibor a fost transferat la Abrud, Belo fiind adus in Zalau la Scoala Mesesul. Tibor a afirmat ca timp de cinci ani nu a stiut nimic de fratele lui. „Fara fratele meu a fost foarte greu. Totul s-a intamplat in anii ’90. Dupa cinci ani, pentru ca eram salajean am fost adus in Zalau. Prima data nu l-am recunoscut pe fratele meu cand l-am vazut. El m-a recunoscut dupa o cicatrice pe care o aveam pe mana. Ne-am imbratisat, ne-am plans si dupa aia Belo m-a luat si m-a dus in oras unde mi-a facut cunostinta cu prietenii lui”.

O viata de caine la scoala Mesesul
Dupa cum am amintit anterior, Belo a ramas in Zalau, urmand cursurile Scolii Mesesul. Cea mai socanta amintire pe care o are de acolo este o noapte din ’94. „Portarii se imbatau in fiecare noapte. Ca sa isi bata joc de noi au adus noaptea jandarmii si politia. Au intrat peste noi in camere, ne-au scos pe coridor, ne-au alineat pe coridor si au inceput sa ne bata. Dadeau in noi cu pulane, cu picioarele, ne injurau si scuipau”. In acelasi timp s-a plans si de baietii care ii bateau pe cei mai slabi, le furau mancarea si hainele. „Nu aveai la cine sa te plangi. Portarii erau beti si personalul care avea grija de noi se temea de baietii astia”.

Dupa ce termini scoala erai scos in strada

Dupa ce fratii au terminat scolarizarea (Tibor-pantofar; Belo-zootehnist) li s-a pus in brate diploma si au fost poftiti afara fiindu-le restrictionata intrarea in camin. De atunci (anul 2000) a inceput „promenada” pe strazi si scari de blocuri. „Am stat pe strazi si in scari de blocuri. Iernile le petreceam in puncte termice pe care le locuiam cu acordul locatarilor din blocuri la care lucram. Nu am vrut sa mergem in adapostul de noapte pentru ca acela nu este adapost este inchisoare. Daca lucrai si ajungeai dupa ora zece seara nu te mai lasa sa intri. Mancarea era cu plata si era foarte proasta. Nimeni nu te pazea inauntru. Mai bine sa stai pe strada decat acolo”.

Au lucrat cu ziua prin mai multe restaurante de unde primeau mancare si o suma modica de bani, cu cre se descurcau. Au lucrat la firma locala de salubritate dar, dupa patru ani petrecuti aici au fost disponibilizati.

Acum vand iconite la colt de strada si spun ca „abia asteptam sa iesim din criza ca sa fie si oamenii mai veseli si sa putem vinde si noi mai bine.

Ca orice cetatean si ei fac politica. Le place sa discute despre mersul societatii din ziua de astazi. Ii poti auzi cum il hulesc pe actualul presedinte pe care „nu l-am votat nici o data pentru ca este un hot”. Asteapta ca PSD-ul sa vina la putere pentru a scoate tara din nenorocire.

BADEA vs ARDEAL

Posted: Aprilie 6, 2011 in Editorial

Tin din start sa precizez ca sunt un telespectator fidel al emisiunii „In gura presei”. Ba chiar mai mult, apreciez continutul care se poate caracteriza (din punctul me de vedere) printr-o ironie fina si comentarii acide bine-inchegate. Chiar si Mircea Badea este o alegere potrivita pentru o astfel de abordare a lumii presei mai mult sau mai putin prezenta pe piata libera a mesajelor cu sau fara continut.

Totusi am o mica problema. Sunt ardelean. M-am nascut in Ardeal si sunt mandru cu acest fapt. In al doilea rand nu cred ca una dintre „calitatile” (ghilimelele au un scop bine-definit) lui Boc este ca provine din Ardeal. Cel putin eu nu vreau sa fiu confundat cu un pupincurist si sunt siguri de faptul ca multi ardeleni gandesc acelasi lucru.

Stiu ca domnul Badea are o problema cu Ardealul. Probabil ca frustrarile personale ale domnului pamfletar primeaza in fata privirii in esenta pe care chiar el o elogiaza. De ce atatea paradoxuri intr-un singur om… Cred ca nu vom afla niciodata.

Interesant este ca, Mircea Cartarescu, un influent nume al literaturii romane (aici cred ca nimeni nu ma poate contrazice) a afirmat intr-un editorial, care apoi a fost integrat in corpusul unei carti intitulate „Baroane”, faptul ca daca ar avea sansa de a se naste inca odata ar alege sa o faca in locul unde a calcat cizma plina de noroi a austro-ungarului decat acolo unde a calcat pantoful lacuit al tiganului. Inca un motiv de a fi mandru ca sunt ardelean.

Nu cred ca domnul Badea ar avea dreptul sa afirme ca un defect major al lui Boc este faptul ca provine din Ardeal. In primul rand meteahna lui este prostia, iar in al doilea rand influentabilitatea prin care a permis ca miticii gen Badea sa-l schimbe. Asta este… pleci in Miticia si te transformi. Cat despre frustrarile domnului pamfletar eu spun ca ar trebui sa le lase de-oparte, mai ales in cadrul canalelor media.

„ABERATIA” MEA

Posted: Aprilie 6, 2011 in Descrieri

Imi este destul de greu, la ora-actuala, sa trasez anumite directii concrete pentru a va spune motivul pertinant care m-a „înpins” spre a deveni redactor si apoi realizator TV. Dar, în schimb, pot sa afirm, cu toata încrederea, faptul ca întotdeauna mi-a placut sa observ, sa analizez si sa critic. În acelasi timp pot spune ca mi-a placut, si chiar am facut o obsesie din acest lucru, sa spun faptelor si lucrurilor pe nume. Nu pot sa ma ascund, ca multi dintre cei de-o vârsta cu mine, în umbra unui fals nor de fum si sa trag un val opac peste constiinta care observa diferite nedreptati, abuzuri sau mârsavii.

În conceptia mea, poate un pic idealista, trebuie sa feliciti, atunci când cei de lânga tine merita felicitati si trebuie sa critici, atunci când observi diferite probleme pregnante care exista în „vecinatatea” ta. Stiu ca o astfel de filosofie de viata, sinucigasa (cum spun apropiatii mei) din punct de vedere social, poate atrage dupa sine diferite riscuri. Dar, sincer, prefer sa ma supun unor astfel de riscuri decât sa trec nepasator peste diferite spete care pot influenta, negativ sau pozitiv, viata celor de lângã mine, inclusiv pe a mea.

Asa cum am subliniat în rândurile anterioare, îmi place sã observ. Dar, metoda de observatie, neînsotita de relatarea celor observate, pare, cel putin pentru mine, o variabila nula într-o ecuatie care nu-si are rostul. Am încercat sa ma implic în diferite proiecte care sustineau „sus si tare” ca ofera participantilor oportunitatea de a gasi un cadru propice pentru a sintetiza, prin diferite modalitati, realitatea asa cum se desfasoara ea prin ochii cetateanului. Trebuie sa spun, cu un sentiment de regret si de repulsie totala pentru timpul pierdut, ca peste tot, am întâlnit o cenzurã care îti „taia aripile” pe care încercai sa le dezvolti. Peste tot, în aceste medii ale „viitorilor jurnalisti”, trebuia sã ai grija ca nu cumva sa calci bataturile cuiva important. Câteodata, probabil aceasta optiune, de a nu creea „neplaceri” anumitori persoane, este un mod sigur de a trai. Dar nu mi se potriveste mie. De ce? Pentru cã, odatã ce îti calci pe anumite principii pierzi respectul pe care poti tu ca persoana sa ti-l atribui. Nu cred ca as putea sa ma trezesc în fiecare dimineata uitându-ma în oglinda la o „copie” nereusita (din punct de vedere mental) a celui care ar trebui sã fiu eu. Stiu ca am ales o cale mai grea, plina de bariere si nisipuiri miscatoare. Stiu ca din punctul de vedere al unora sunt „un rebel imatur care nu stie sa-si tina gura”. Dar, macar, pot sa stau drept si sa afirm ca nu îmi este jena de persoana mea.

Sunt sigur ca mai am multe lucruri de învatat. Dar acest fapt nu mã sperie, ci mã impulsioneazã de a fi gata sã îmi depasesc limitele si de a arata lumii de ce sunt, cu adevarat, în stare. Adevarul nu ma sperie si nici chiar faptul ca, probabilitatea de a fi „calcat în picioare” de cei care urasc adevarul este destul de mare. Singurul motiv care ma înspaimânta este acela de a deveni un mediocru într-o lume nebuna de tot si de a ma blaza într-un mediu incapabil de a-mi aduce satisfactii.

Societate fara interes

Posted: Aprilie 5, 2011 in Editorial

 In primul rand, trebuie sa-mi cer mii de scuze pentru perioada de absenta din cadrul lumii blogului. Dar, stati linistiti… Revin in forta! Ba, mai mult, in curand, frumosul blog va avea si o „zona” media in care veti putea urmari diferite emisiuni realizate de „jurnalistul ocazional” care isi permite sa-si dea cu parerea asupra unora sau a alrora.

 Dar, trecand incet – incet la ceea ce ma intereseaza pe mine, va propun sa aveti rabdarea de a parcurge parerea sincera a unui „jurnalist ocazional” asupra societatii pe care noi o creditam cu prezenta.

 Sper ca nimeni sa nu se supere pe mine. Trebuie sa spun ca suntem o societate fara pic de respect pentru sine. Cateodata imi pare sincer rau de faptul ca eu sunt o persoana care crediteaza, activ, societatea aceasta. Ma intreb pentru ce ne mai stresam cu discutii care mai de care mai interesante despre cum am putea scapa de guvernul Basescu-Boc? De fapt, cred ca pentru majoritatea cetatenilor romani nici nu conteaza cine este la guvernare si ce rahaturi face acolo sus. In plus… Cine mama voastra v-a pus sa-l votati pe capitanul betiv de nava? Cu ce drept va mai plangeti despre situatia financiara in care va aflati? Nu cumva voi erati cei care in diferite crasme, baruri sau medii televizate il elogiati pe cel care isi purta in vant suvita rebela? Oricum va compatimesc pe voi cei care, cu buna stiinta, i-ati aprobat, printr-o stampila pusa fara pic de gandire, puterea de a face ce vrea si cum vrea. Bai! Macar nu va mai plangeti. De fapt astia suntem noi, romanii, nu stim sa ne asumam responsabilitatea! Ne place sa ne ascundem dupa deget si speram sa nu ne vada nimeni.

 Cat despre interesul nostru, al celorlalti, de a trai mai bine…. Nu exista, nu se vede, nu se simte. Poate daca ar fi altfel demult ar fi avut, cel putin deputatii si senatorii PD-L, capul spart de catre pietrele aruncate cu furie de cei care urlam ca suntem pe culmea disperarii.

 A, da. Daca cumva ma intrebati ce fac eu pentru a scapa de ororile care ne conduc. Uite… Scriu treaba asta. Poate ca nu este mare lucru. Dar ma chinui.