Gradina Zmeilor – Descriere punct turistic

Posted: septembrie 12, 2010 in Articole

Având o suprafaţă de 94,70 km pătraţi, teritoriul administrativ al comunei Bălan se întinde în depresiunea Almaş – Agriş, pe valea largă a Almaşului şi în Dealurile Şimişna-Gârbou. Comuna Bălan are în componenţă următoarele localităţi: Bălan, Chechiş, Chendrea, Gâlpia, Gâlgău Almaşului.

        Grădina Zmeilor este principalul obiectiv turistic al comunei. Fiind o rezervaţie naturală de importanţă naţională, ea cuprinde un ansamblu geomorfologic cu elemente bizare, coloane verticale, ciuperci, pietre oscilante, modelate de-a lungul timpului de factori exogeni şi botezate după expresivitatea formelor pe care le îmbracă în Eva, Fata Cătanei, Zmeul şi Zmeoaica, Moşul, Degeţelul. Rezervaţia este formată printr-o serie de prăbuşiri în pachete de conglomerate şi gresii miocene.

          În perioada 17.07.2010 – 18.07.2010, redacţia Sălajul European a fost invitată să participe la marcarea celor două trasee turistice Grădina Zmeilor.

                   Scurte informaţii turistice

        Din punctul de vedere al turistului zălăuan, rezervaţia naturală se află la o distanţă de aproximativ 30 Km faţă de oraşul reşedinţă de judeţ.

        Ajuns în Gâlgăul Almaşului, cel interesat de vizitarea rezervaţiei naturale, va observa că nu există nici un impediment în a o găsi. Locaţia ei este în detaliu consemnată,  drumul secundar care duce spre zona turistică Grădina Zmeilor este practicabil şi nu ridică probleme nici unui tip de maşină. 

        Înainte de a intra pe terenul rezervaţiei naturale, zonă interzisă construcţiilor (aici se află doar trei foişoare bine venite pentru cei ce vor să admire priveliştea spectaculoasă oferită de natură), turistul este întâmpinat de o cabană din lemn, pusă la dispoziţie atât nunţilor sau onomasticilor, cât şi celor care doresc să petreacă noapte în una dintre cele şase camere.  Pe terenul aferent cabanei, se găseşte o zonă de campare împânzită de locuri special amenajate pentru prepare un grătar.

          Până la marcarea traseelor mai sus amintite, primarul comunei Bălan, prin fonduri ADR, măsura 313, a realizat trei scurte trasee pietruite. Ioan Tăutu, membru al echipei de identificare şi marcare a traseelor turistice Grădina Zmeilor, a declarat: „Această pietruire, chiar dacă pare, la prima vedere, forţată este benefică iubitorilor de plimbare în natură. „Înainte de a realiza proiectul aici umblau vacile pe o păşune inaccesibilă datorită spinilor” (Isaia Maghiar, Primarul comunei Bălan)

                   Traseele turistice Grădina Zmeilor

        Rezervaţia va fi împărţită în două trasee. Unul va fi mai scurt şi îl va conduce pe turist spre obiectivele importante, Eva, Fata Cătanei, Zmeul şi Zmeoaica, Moşul, Degeţelul, mina Grădina Zmeilor (zonă din care, pe vremuri, se extrăgea caolină).

 Un al doilea traseu va fi mai lung (aproximativ 2 ore) fiind destinat iubitorilor de plimbare în natură. Traseul este unul spectaculos, deoarece îmbină o urcare accesibilă pe stâncile din rezervaţie, cu o plimbare printr-o pădure rară şi răcoroasă. Punctul de atracţie al traseului (coincide cu punctul de final) este Piatra Pintii, o formaţiune care, aşa cum spune legenda, a fost creeată de copitele calului lui Pintea cel Viteaz, care a sărit din acel loc, peste un deal, până într-un sat alăturat.

                    Legende…Legende…

        Formaţiunile pietroase care reprezintă obiectivele importante ale traseului turistic scurt, sunt acoperite de o aură de mister, ceea ce le conferă un adevărat tegument mistic. Pntru fiecare formaţiune în parte există câte o legendă care  explică provenienţa sa.  De departe, cea mai spectaculoasă pentru turist va fi legenda Fetei Cătanii. Se spune că, în acele locuri trăiau doi zmei şi se mai spune că ei aveau o fată foarte frumoasă. Într-o bună zi, zmeoaica a trimis-o pe fica ei să aducă un ciubăr de lapte, dar pe drum fata s-a întâlnit cu o companie de soldaţi, îndrăgostindu-se de cel mai înalt în grad. La aflarea veştii, zmeoaica şi-a blestemat fata să se transforme în stană de piatră. Iată blestemul zmeoaicei:

                   „Fată, fată, fata mea,

                    Când îi trece Dumbrava,

                    Să fii fată blăstămată,

                    Să te faci stană de piatră

                    Ploaia, vântul să te bată!”

          Nimeni nu a reuşit să ofere informaţii concludente pentru numele rezervaţiei. Majoritatea sătenilor crede că acesta se datorează legendei mai sus amintită.

                   „Fac toate acestea din plăcere şi din dragoste pentru locurile natale”

        O persoană foarte importantă în procesul de identificare şi marcare a traseelor turistice a fost  Ilieş Viorel, administratorul cabanei Grădina Zmeilor şi totodată administratorul rezervaţiei cu acelaşi nume. El a declarat că, într-adevăr, este foarte mult de lucru pentru o bună întreţinere a zonei turistice, dar că tot ceea ce face este din plăcere şi din dragoste pentru locurile natale. Ilieş Viorel a venit cu informaţii preţioase în ceea ce priveşte rezervaţia . „Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 5 hectare. Din păcate stâncile, care au o formă specială, exemplul Fetei Cătanei, nu se mai află în starea în care se aflau acum câţiva zeci de ani, mai ales datorită eroziunilor provocate de vânt şi ploi, piatra fiind de un profil destul de moale. Din punctul de vedere al administratorului, profilul turistului este următorul: „Majoritatea turiştilor care vizitează zona provin din judeţul Cluj. Avem turişti care ajung aici din Ungaria. Majoritatea celor care vizitează aceste locuri sunt pensionari şi studenţi. Mai vin şi elevi în grupuri organizate. Afluenţa turiştilor începe din luna mai şi ţine până în luna septembrie

Lasă un comentariu